Până la -50% reducere și carte cadou la orice comandă!

-40%
Pachet Istoria culorilor

Pachet Istoria culorilor

123,60 LEI 206,00 LEI
Pret contine 5% TVA
Dimensiuni: 13x20
Greutate: 2,00kg
Cumpărând acest produs, primești 0 puncte de recompensă.
Disponibilitate: În Stoc
Vazut de : 5720 times

Product Description

Descoperă odiseea ilustrată a galbenului, de la extazul aurului la agonia exclușilor!

Astăzi, în Europa, galbenul este o culoare discretă, puțin prezentă în viața cotidiană și puțin solicitată în lumea simbolurilor. Nu a fost întotdeauna așa. Popoarele din Antichitate vedeau în el o culoare aproape sacră, aceea a luminii, căldurii, bogăției și prosperității. Grecii și romanii i-au acordat un loc important în ritualurile religioase, iar celții și germanii îl asociau cu aurul și nemurirea.


Declinul și ambivalența galbenului datează din Evul Mediu: pe de o parte, galbenul rău, al bilei amare și al sulfului demonic (semn de minciună, lăcomie, crimă, uneori boală sau nebunie), culoarea ipocriților, trădătorilor (Iuda); de cealaltă parte, galbenul bun, al aurului, mierii și grâului copt (semn de putere, bucurie, belșug).


Chiar dacă știința îl plasează printre culorile primare, galbenul este cu greu valorizat în timpurile moderne. Apropierea lui de portocaliu îi conferă o aură de veselie, sănătate, vitalitate și beneficii pentru starea de bine, precum fructele coapte și vitaminele pe care acestea le conțin.


Descoperă drumul sinuos al verdelui de la superstiții la ecologism!

În această fascinantă istorie a culorii verde din timpurile preistorice până în prezent, Michel Pastoureau urmărește ce rol a jucat această culoare în artă, vestimentație, literatură, religie, știință și viața de zi cu zi. El arată cum s-a schimbat percepția și semnificația culorii de-a lungul mileniilor și de ce avem în prezent anumite superstiții legate de culori.

Simbol al vieții, norocului și speranței, dar și al dezordinii lăcomiei, otrăvii și diavolului, verdele a fost asociat în trecut cu tot ceea ce este schimbător și trecător, de la copilărie până la dragoste și bani. Abia de curând a devenit definitiv simbolul naturii și al prospețimii.

Cartea Verde expune drumul sinuos și cu multe răsturnări de situație al acestei culori, precum și soarta ei dramatică până să ajungă, în ziua de azi, să nu mai fie ignorată sau respinsă. Verdele este astăzi o prezență liniștitoare, simbol al vindecării și al grijii față de planetă.


Află povestea intrigantă a culorii preferate de majoritatea occidentalilor, albastrul! 

La început nu a fost albastrul! El lipsește din arta și obiectele primilor oameni și chiar s-a speculat că grecii antici nu ar fi perceput această culoare. Treptat, albastrul devine favorit prin asocierea lui cu Fecioara Maria, apoi cu puterea politică. După aceea, devine culoarea romantismului și a blues-ului, iar în prezent domină pe uniforme și a ajuns să simbolizeze planeta Pământ, pacea și calmul.

Rolul în continuă schimbare al albastrului în societate se reflectă în manuscrise, vitralii, heraldică, îmbrăcăminte, picturi și cultura populară, toate analizate cu farmec în faimoasa carte Albastru, prima din seria dedicată semnificației culorilor semnată de Michel Pastoureau. 


Descoperă motivele fascinației pe care o generează mereu negrul!

Probabil că nicio culoare nu este mai discutată și mai disputată ca negrul. Socotită simbol al tenebrelor, morții, neantului, este totuși și culoarea eleganței, a modernității și rafinamentului. De-a lungul istoriei și în mai toate civilizațiile, negrul s-a definit în legătură cu albul, nefiind întotdeauna o culoare „negativă”, iar inventarea tiparului i-a conferit negrului un statut aparte pe suportul alb, arta gravurii punându-i în evidență expresivitatea și frumusețea. 

Cartea Negru, de Michel Pastoureau, urmărește lunga istorie a negrului pentru a descoperi cum este el folosit în haine, coloranți și embleme și cum îl văd artiștii. Autorul explică și de ce negrul este o culoare ambivalentă, simbolizând ba smerenia, demnitatea, autoritatea, ba tristețea, doliul și moartea. 


Află de unde provine forța celei mai puternice culori, roșul!

Roșul a reprezentat de-a lungul vremii multe lucruri, de la forța vieții și sacralitate până la iubire, poftă și mânie. Multă vreme culoare privilegiată, el s-a asociat adeseori cu războiul, bogăția și puterea. 

Culoare a sângelui lui Hristos, dar și a focurilor Iadului, simbol al iubirii, gloriei și frumuseții, dar și al imoralității și promiscuității, roșul este astăzi culoarea mișcărilor progresiste și a politicii radicale de stânga.

În fascinanta carte Roșu, apreciatul autor Michel Pastoureau navighează cu măiestrie prin secole de simbolism și semnificații complexe pentru a prezenta istoria captivantă și uneori controversată a culorii roșii. Vei înțelege de ce vinul roșu e socotit mai revigorant decât cel alb, de ce mașinile roșii sunt mai rapide decât cele de alte culori și de ce se crede că roșul ferește de deochi. 


Explorează nuanțele complexe și uneori inefabile ale albului!

Contrar credinței populare, albul este o culoare în sine, la fel ca roșul, albastrul, verdele sau galbenul. Pin cartea Alb. Istoria unei culori speciale, reputatul savant Michel Pastoureau urmărește lunga istorie a albului în Europa, din Antichitate până în societățile contemporane, fiind interesat de toate aspectele sale, de la vocabular până la simboluri, trecând prin cultura materială, practici sociale, cunoștințe științifice, morala religioasă și creația artistică.

Înainte de secolul al XVII-lea, statutul de culoare adevărată a albului nu a fost niciodată contestat. Dimpotrivă, din Antichitate până la finalul Evului Mediu, el a constituit alături de roșu și negru o triadă cromatică jucând un rol principal în viața cotidiană și în lumea reprezentărilor. Timp de secole, nu a existat niciodată sinonimie între „alb“ și „incolor“: niciodată albul nu a însemnat „fără culoare“, iar limbile europene au folosit multe cuvinte pentru a exprima diferitele nuanțe de alb. Toate aceste practici demonstrează marea bogăție simbolică a albului, preponderent pozitivă: puritate, virginitate, inocență, înțelepciune, pace, frumusețe, curățenie.

Cu imagini uimitoare și un text fascinant, cartea Alb îți oferă o istorie vie și palpitantă, a șasea dintr-o serie dedicată istoriei sociale și culturale a culorilor în Europa.


DESPRE AUTOR

Istoric, specialist în culori, imagini și embleme, Michel Pastoureau este director de studii la École Pratique des Hautes Études, unde a condus catedra de Istoria simbolismului occidental. Este președinte al Societății Franceze de Heraldică și Sigilografie. 

A publicat numeroase lucrări, unele fiind traduse în peste 30 de limbi. Printre acestea se numără istoriile dedicate principalelor culori, o analiză a relatărilor legate de Cavalerii Mesei Rotunde, o istorie a animalelor celebre și una a heraldicii și emblemelor europene.

Media notelor

5,00

Total Reviews (1)

  • 100%
  • 0%
  • 0%
  • 0%
  • 0%

Reviews Over Pachet Istoria culorilor

  • (5)

Total Reviews (1)
click here write review to add review for this product.