Casa minimalistă
Există o Cale și un rost proiectate divin special pentru tine. Uneori, mulțimea obiectelor din jurul tău și grijile care vin la pachet cu ele îți încețoșează drumul și te fac să te simți depășit de probleme. Iar dezordinea din interior ți se reflectă și în exterior...
Joshua Becker, unul dintre cei mai influenți susținători ai minimalismului, te conduce într-o călătorie deopotrivă interioară și exterioară, întrucât gândurile tale se reflectă în toate mediile în care ajungi. Prin cartea lui Casa minimalistă, el îți arată cum să decizi ce să păstrezi și ce să arunci, atât din locuința ta, cât și din gândurile și obiceiurile tale. Ca urmare, obții două beneficii printr-un singur gest: îți simplifici stilul de viață și scapi de problemele ce stau la baza acumulării excesive.
Scopul minimalismului nu este doar crearea unui spațiu de locuit mai primitor, ci și transformarea gândirii tale, ca să ai o viață mai împlinită și mai productivă în lume.
Bucuria de a trăi cu mai puțin
Deținem prea multe lucruri. Simțim povara lor și ne epuizăm făcând ordine, curățenie și iar ordine. Consumerismul ne îmboldește să obținem case mai mari, mașini mai rapide, tehnologie mai sofisticată, dar nu aduce niciodată fericire. Dimpotrivă: ne sporește dorința de a avea și mai multe! Astfel, cele mai mari pasiuni ne sunt redirecționate către lucruri care nu ne vor împlini niciodată și ne distrag atenția de la viața pe care dorim s-o trăim.
Cartea Bucuria de a trăi cu mai puțin te ajută să recunoști beneficiile revitalizante pe care ți le oferă o viață cu mai puține obiecte, dar cu mai multe experiențe împlinitoare. Binecunoscutul Joshua Becker îți oferă un plan simplu și eficient pentru a-ți elibera viața și a-ți împlini visurile, regăsindu-ți sinele autentic dincolo de lucruri.
Fă-ți loc în viață pentru ce dorești cu adevărat!
Ce contează cu adevărat în viață
Trăiește o viață centrată pe ceea ce contează cu adevărat!
Viața îți este complicată de tot felul de distrageri, vechi și noi, de la telefon până la grijile permanente legate de casă și de viitor. Toate aceste deturnări îți generează neliniște, oboseală și sentimentul de neîmplinire, împiedicându-te să trăiești cu bucurie și să faci binele pe care doar tu îl poți face. Dar asta se poate schimba chiar azi!
În noua lui carte, bestsellerul Ce contează cu adevărat în viață, Joshua Becker îți oferă exerciții, teme, informații dintr-un sondaj la nivel național și povești de succes care te ajută:
• să identifici activitățile care contează cel mai mult pentru tine;
• să-ți sincronizezi visurile cu prioritățile zilnice;
• să depistezi modul în care banii și obiectele îți sabotează fericirea;
• să conștientizezi modul în care opiniile altora îți influențează alegerile;
• să scapi de greșelile recurente și obiceiurile nesănătoase.