Până la -50% reducere și carte cadou la orice comandă!

-40%
Pachet Istorii culturale

Pachet Istorii culturale

144,00 LEI 240,00 LEI
Pret contine 5% TVA
Dimensiuni: 13x20
Greutate: 2,00kg
Cumpărând acest produs, primești 0 puncte de recompensă.
Disponibilitate: În Stoc
Vazut de : 3906 times

Product Description

Verde. Istoria unei culori magice

Descoperă drumul sinuos al verdelui de la superstiții la ecologism!

În această fascinantă istorie a culorii verde din timpurile preistorice până în prezent, Michel Pastoureau urmărește ce rol a jucat această culoare în artă, vestimentație, literatură, religie, știință și viața de zi cu zi. El arată cum s-a schimbat percepția și semnificația culorii de-a lungul mileniilor și de ce avem în prezent anumite superstiții legate de culori.

Simbol al vieții, norocului și speranței, dar și al dezordinii lăcomiei, otrăvii și diavolului, verdele a fost asociat în trecut cu tot ceea ce este schimbător și trecător, de la copilărie până la dragoste și bani. Abia de curând a devenit definitiv simbolul naturii și al prospețimii.

Cartea Verde expune drumul sinuos și cu multe răsturnări de situație al acestei culori, precum și soarta ei dramatică până să ajungă, în ziua de azi, să nu mai fie ignorată sau respinsă. Verdele este astăzi o prezență liniștitoare, simbol al vindecării și al grijii față de planetă.


Negru. Istoria unei culori tulburătoare

Descoperă motivele fascinației pe care o generează mereu negrul!

Probabil că nicio culoare nu este mai discutată și mai disputată ca negrul. Socotită simbol al tenebrelor, morții, neantului, este totuși și culoarea eleganței, a modernității și rafinamentului. De-a lungul istoriei și în mai toate civilizațiile, negrul s-a definit în legătură cu albul, nefiind întotdeauna o culoare „negativă”, iar inventarea tiparului i-a conferit negrului un statut aparte pe suportul alb, arta gravurii punându-i în evidență expresivitatea și frumusețea. 

Cartea Negru, de Michel Pastoureau, urmărește lunga istorie a negrului pentru a descoperi cum este el folosit în haine, coloranți și embleme și cum îl văd artiștii. Autorul explică și de ce negrul este o culoare ambivalentă, simbolizând ba smerenia, demnitatea, autoritatea, ba tristețea, doliul și moartea. 

Află ce bagaj de semnificații are negrul și cum să-l folosești ca să-ți atragi în viață valențele lui pozitive!


Roșu. Istoria unei culori incitante 

Află de unde provine forța celei mai puternice culori!

Roșul a reprezentat de-a lungul vremii multe lucruri, de la forța vieții și sacralitate până la iubire, poftă și mânie. Multă vreme culoare privilegiată, el s-a asociat adeseori cu războiul, bogăția și puterea. 

Culoare a sângelui lui Hristos, dar și a focurilor Iadului, simbol al iubirii, gloriei și frumuseții, dar și al imoralității și promiscuității, roșul este astăzi culoarea mișcărilor progresiste și a politicii radicale de stânga.

În fascinanta carte Roșu, apreciatul autor Michel Pastoureau navighează cu măiestrie prin secole de simbolism și semnificații complexe pentru a prezenta istoria captivantă și uneori controversată a culorii roșii. Vei înțelege de ce vinul roșu e socotit mai revigorant decât cel alb, de ce mașinile roșii sunt mai rapide decât cele de alte culori și de ce se crede că roșul ferește de deochi. 


Albastru. Istoria unei culori fascinante

Află povestea intrigantă a culorii preferate  de majoritatea occidentalilor! 

La început nu a fost albastrul! El lipsește din arta și obiectele primilor oameni și chiar s-a speculat că grecii antici nu ar fi perceput această culoare. Treptat, albastrul devine favorit prin asocierea lui cu Fecioara Maria, apoi cu puterea politică. După aceea, devine culoarea romantismului și a blues-ului, iar în prezent domină pe uniforme și a ajuns să simbolizeze planeta Pământ, pacea și calmul.

Rolul în continuă schimbare al albastrului în societate se reflectă în manuscrise, vitralii, heraldică, îmbrăcăminte, picturi și cultura populară, toate analizate cu farmec în faimoasa carte Albastru, prima din seria dedicată semnificației culorilor semnată de Michel Pastoureau. 

Descoperă cum și de ce a devenit albastrul esențial în cultura noastră și ce conotații are în prezent!


Galben. Povestea unei culori captivante

Descoperă odiseea ilustrată a galbenului, de la extazul aurului la agonia exclușilor!

Astăzi, în Europa, galbenul este o culoare discretă, puțin prezentă în viața cotidiană și puțin solicitată în lumea simbolurilor. Nu a fost întotdeauna așa. Popoarele din Antichitate vedeau în el o culoare aproape sacră, aceea a luminii, căldurii, bogăției și prosperității. Grecii și romanii i-au acordat un loc important în ritualurile religioase, iar celții și germanii îl asociau cu aurul și nemurirea.

Declinul și ambivalența galbenului datează din Evul Mediu: pe de o parte, galbenul rău, al bilei amare și al sulfului demonic (semn de minciună, lăcomie, crimă, uneori boală sau nebunie), culoarea ipocriților, trădătorilor (Iuda); de cealaltă parte, galbenul bun, al aurului, mierii și grâului copt (semn de putere, bucurie, belșug).

Chiar dacă știința îl plasează printre culorile primare, galbenul este cu greu valorizat în timpurile moderne. Apropierea lui de portocaliu îi conferă o aură de veselie, sănătate, vitalitate și beneficii pentru starea de bine, precum fructele coapte și vitaminele pe care acestea le conțin.


Planeta Banksy

Descoperă-i pe artiștii din avangarda de azi și alătură-te mesajului lor umanist!

Subliniind relevanța artei stradale a lui Banksy și modul în care impactul operelor lui s-a răspândit în întreaga lume, cartea Planeta Banksy prezintă unele dintre cele mai bune lucrări de artă din toate colțurile lumii realizate de Banksy și altele inspirate de el, cu accent pe cele mai inovatoare, profunde și controversate opere ale grafferilor.

Banksy este cel mai cunoscut artist de graffitti din lume, lucrările sale împodobind străzi, pereți și poduri în numeroase țări de pe toate continentele. Modelele lui sunt instantaneu recunoscute și tulburător de precise în comentariile lor sociale și politice, infuzate cu umor subtil și înțelepciune. Mai popular ca niciodată, Banksy are mulți imitatori, discipoli și fani, faima lui, deși necultivată, propulsându-i inevitabil ideile și munca pe arena internațională.


Adevărata poveste a lui Moş Crăciun

Cine se ascunde cu adevărat  în spatele celebrei bărbi albe?

Bătrânul jovial îmbrăcat în roșu pe care îl întâlnim în decembrie pe străzile luminate feeric nu este deloc o invenție recentă. Indiferent de numele pe care l-a primit (Moș Nicolae, Moș Crăciun, Moș Gerilă etc.), circumstanțele care însoțesc apariția lui sunt întotdeauna aceleași: ne vizitează în preajma solstițiului de iarnă, cu brazi împodobiți și clopoței, cu reni și spiriduși, cu cadouri și... nuiele. 

Reputata cercetătoare Karin Ueltschi reface genealogia mitică a lui Moș Crăciun, cercetează originile și variațiunile acestei figuri legendare și îi studiază semnificația „accesoriilor“, de la sanie și reni până la toiag și la sacul cu jucării. Ea reconstituie astfel adevărata poveste a Moșului și semnificația venirii sale, dincolo de cosmetizările comerciale din ultimii ani. Cu o fire bonomă, dar și tulburătoare, Moș Crăciun iese din adâncurile nopții pentru a afirma puterea luminii, certitudinea abundenței și a permanenței vieții.

Media notelor

0,00

Total Reviews (0)

  • 0%
  • 0%
  • 0%
  • 0%
  • 0%

Reviews Over Pachet Istorii culturale

  • (0)

Total Reviews (0)
click here write review to add review for this product.