Autor: Augusto Cury
Trăim într-o societate anxioasă și stresantă, suntem mereu preocupați de treburi și angajamente, de rezolvarea a mii de probleme, de a fi tot mai buni în ceea ce facem. O astfel de rutină sfârșește prin a ne obliga să ne lăsăm deoparte propriul Eu, iar această teribilă lipsă de atenție ne face să ne cauzăm singuri răul cel mai dizolvant.Dr. Augusto Cury, bazându-se pe experiența sa de peste trei decenii ca psihiatru și psihoterapeut, trage un sem..
20.00 LEI 22.00 LEI
fara taxe:20.00 LEI
Autor: Augusto Cury
Niciodată omul nu a fost atât de liber în societate și atât de prizonier în secretul ființei sale!Tulburările emoționale, respingerile, traumele, pierderile, frustrările și stimulii stresanți sunt înregistrați în memorie ca zone de tensiune. Astfel, ne fabricăm singuri o temniță redutabilă...Milioane de oameni suferă de frică, depresie, anxietate, stres, gelozie, dependențe de substanțe nocive sau de persoane toxice. Nu este târziu să te eliberez..
18.00 LEI
fara taxe:18.00 LEI
Autor: Cătălin Manea
Iată o nouă carte scrisă de un autor român: Eliberarea. Dincolo de limite, dincolo de sine, autor Cătălin Manea. Pe Cătălin îl cunoaşteţi deja de la precedentele două cărţi publicate de Editura For You: Totul din Întreg şi Întoarcerea la Linişte. De la cartea de debut, Totul din Întreg (2013), stilul autorului a devenit mai profund, apropiindu-se, prin rafinamentul şi profunzimea gândirii, de filosofia lui Eckart Tolle.În Eliberarea, Cătălin cont..
10.00 LEI 19.00 LEI
fara taxe:10.00 LEI
Autor: Bruce H. Lipton
Descoperă secretul manifestării și menținerii Efectului de lună de miere! Află cum să păstrezi starea de beatitudine, pasiune, energie și sănătate din primele etape ale unei mari iubiri!Pentru majoritatea oamenilor, luna de miere a fost un moment de fericire deplină, de sănătate robustă și energie abundentă. Viața era atât de frumoasă, încât abia așteptau să se dea jos din pat dimineața pentru a experimenta mai mult Rai pe Pământ.Imaginează-..
22.00 LEI 28.00 LEI
fara taxe:22.00 LEI
Autor: Neale Donald Walsch
Dumnezeu şi minunile din viaţa noastră, ediție revizuităDin toate colțurile lumii și din toate straturile sociale, cititorii cărților Conversații cu Dumnezeu i-au scris lui Neale Donald Walsch despre propriile lor experiențe trăite când Dumnezeu a fost prezent în viața lor. Poveștile lor despre sincronicități incredibile, despre coincidențe extraordinare și despre miracole de zi cu zi sunt adunate aici, în această carte plină de căldură.Sunt pove..
15.00 LEI 25.00 LEI
fara taxe:15.00 LEI
Autor: Caroline Myss
Ce legătură există între evoluția spirituală a omenirii și puterea noastră de a ne vindeca?De peste două decenii, dr. Caroline Myss studiază medicina energetică și dezvoltarea conștienței umane pentru a afla de ce survine îmbolnăvirea și de ce unele tratamente nu au efect. În renumita ei carte De ce nu ne vindecăm și cum putem să o facem, dr. Myss explică mecanismele aparent misterioase ale vindecării și concepe un program de autovindecare pentru..
34.00 LEI 42.00 LEI
fara taxe:34.00 LEI
Autor: Paul Ferrini
Călăuzire inspirată pentru fiecare zi a anului!Fiecare zi aduce cu sine o înțelepciune incredibilă, cu condiția să vedem principiile spirituale ce acționează în spatele evenimentelor și împrejurărilor care ne construiesc viața. Conștientizarea acestor principii necesită practică zilnică, educând vederea interioară să pătrundă dincolo de stratul superficial al întâmplărilor și încurajându-ne să privim în față adevărul, chiar și atunci când este di..
19.00 LEI 32.00 LEI
fara taxe:19.00 LEI
Autor: Augusto Cury
Inteligența este un ideal pentru toți oamenii, dar încă știm foarte puține despre ea...Fermecător de prietenoasă și mobilizatoare, cartea Codurile inteligenței demistifică aura inteligenței ca fiind ceva greu de atins, rezervată numai unei elite. Cu stilul său inconfundabil, izvorât din experiența lui clinică și din iubirea sa pentru oameni, dr. Augusto Cury explică în termeni simpli cum funcționează gândirea și cum să ne sporim inteligența ..
25.00 LEI 36.00 LEI
fara taxe:25.00 LEI
Autor: Deepak Chopra
Cartea secretelor. Să deblocăm dimensiunile ascunse ale vieţiiToți vrem să știm cum să ne găsim sufletul pereche și cariera perfectă, cum să trăim o viață cu sens și cum să ne educăm bine copiii. Căutăm o revelație, un punct de cotitură, ceva care să ne arate direcția în viață. Cartea Secretelor, o distilare cristalină a înțelepciunii acumulate de dr. Deepak Chopra, unul dintre marii gânditori spirituali ai timpului nostru, îți oferă un instrumen..
28.00 LEI 35.00 LEI
fara taxe:28.00 LEI
Autor: Neale Donald Walsch
Cineva drag a murit. Sau relația de iubire ți s-a încheiat. Cariera ți s-a evaporat. Copilul, ajuns mare, a plecat de acasă. Sau te-ai mutat într-un oraș nou. Ori te confrunți brusc cu o criză de sănătate, o criză financiară sau o criză de credință... Indiferent de circumstanță, știi sigur că nimic nu va mai fi la fel.Ce faci când te copleșește tristețea sau negativismul? Ce faci când schimbarea te înspăimântă?Ei bine, când totul se schimbă,..
24.00 LEI 30.00 LEI
fara taxe:24.00 LEI
Autor: Shirley McLaine
De-a lungul istoriei, nenumărați pelerini iluștri au mers pe Camino, parcurgând sute de kilometri prin munți și văi, orașe și sate. De la Sfântul Francisc din Assisi și Carol cel Mare până la Dante și Chaucer, toți cei care au făcut călătoria până la Santiago de Compostela au trăit revelații care ne inspiră și azi.Pentru faimoasa actriță și activistă Shirley MacLaine, odiseea pe Camino a început cu niște scrisori anonime și a continuat cu întâlni..
24.00 LEI 30.00 LEI
fara taxe:24.00 LEI
Autor: Jasmuheen
Peste tot în lume, oamenii îmi pun mereu întrebările „de ce” şi „când”. De ce am decis să trăiesc cu prana (ca sursă de hrană) şi când am început să fac asta. Unii cred că, la un moment dat, am luat decizia de a face afirmaţia că oamenii – inclusiv eu însămi – se pot elibera de nevoia de a consuma alimente fizice şi pot trăi doar cu lumină şi că luarea acestei decizii a fost motivată de o dorinţă de a atrage atenţia, de a vinde cărţi, de a face b..
10.00 LEI 17.50 LEI
fara taxe:10.00 LEI
Autor: Bruce H. Lipton
Biologia credinței. Eliberarea puterii conştiinţei, a materiei şi a miracolelor (ediție revizuită și extinsă)Ediția aniversară, de 10 ani, revizuită și extinsă, a cărții Biologia credinței îți va schimba modul în care îți concepi propria gândire. Noi și uimitoare descoperiri științifice despre efectele biochimice ale funcționarii creierului îți vor arăta că celulele din corp îți sunt afectate de propriile gânduri. Dr. Bruce H. Lipton descrie circ..
38.00 LEI 48.00 LEI
fara taxe:38.00 LEI
Autor: Caroline Myss
De ce te atrag anumite persoane, idei sau obiecte, pe când altele îți repugnă inexplicabil? De ce ai uneori sentimentul că viața pe care o trăiești nu ți se potrivește?
Află din „Arhetipurile” care sunt modelele universale de comportament ce te caracterizează și cum să te înțelegi mai bine pe tine și pe mediul în care trăiești. Știind că arhetipurile îți configurează viața, Caroline Myss, autoare de bestselleruri New York Times, îți prezintă î..
24.00 LEI 30.00 LEI
fara taxe:24.00 LEI
Autor: Sandra Anne Taylor
Eşti frustrat din cauza lucrurilor care s-au întâmplat în viaţa ta, în ultima vreme?
Eşti sătul de abordările simpliste ale magnetismului şi succesului?
Adevărul este că acest proces presupune mai mult decât crede majoritatea oamenilor. Sursa destinului tău este mult mai profundă decât gândurile. Alţi factori importanţi, cum ar fi ciclurile naturale, conştiinţa colectivă, karma, mediul şi intenţia sufletului tău vor influenţa ce anume..
8.00 LEI 24.00 LEI
fara taxe:8.00 LEI
Autor: Daniel Mitel
21 de meditații străvechi pentru a te trezi la identitatea ta adevăratăRod al perioadei de ucenicie a lui Daniel Mitel în Tibet, în mijlocul unei comunități de călugări budiști, cartea Acest Acum este Totul prezintă învățăturile în care a fost inițiat autorul de către maeștrii săi tibetani.Structurată în cinci părți, cartea are o bogată componentă teoretică (învățături despre deschiderea celui de-al treilea ochi, liniștirea minții, trăirea în aic..
22.00 LEI 36.00 LEI
fara taxe:22.00 LEI
Autor: Neale Donald Walsch
Ce se întâmplă cu adevărat în această viață și ce se va întâmpla când ea se va termina? Ne vom reîntâlni cu cei dragi care au plecat înaintea noastră? Dumnezeu va fi acolo ca să ne întâmpine? Va exista o zi a Judecății de Apoi? Vom avea voie să ieșim uneori din Rai?Vom ști vreodată ce se întâmplă după ce murim? Dar oare se va întâmpla ceva?În această carte care îți taie respirația găsești răspunsuri cutremurătoare la întrebările pe care fiecare f..
27.00 LEI 38.00 LEI
fara taxe:27.00 LEI
Autor: Brian L. Weiss
„La fel cum am trăit nenumărate vieți anterioare, tot așa vom trăi și vieți viitoare nenumărate. Folosindu-ne de ceea ce a fost și de ceea ce va urma, putem să-i dăm formă viitorului lumii și viitorului nostru. Asta seamănă cu străvechea noțiune de karmă: ceea ce semeni, aceea culegi. Dacă plantezi semințe mai bune, dacă ai grijă de culturi și acționezi mai bine, atunci ceea ce vei recolta în viitor îți va răsplăti eforturile.Viitorul se naște di..
21.00 LEI 30.00 LEI
fara taxe:21.00 LEI
Autor: Daniel Mitel
Cartea a fost scrisă ca urmare a feedbackului excepţional primit de la cititorii din întreaga lume pentru Aici, acum este tot ceea ce avem şi detaliază capitolele despre Imageria Inimii – cel mai vechi sistem spiritual cunoscut – din precedenta carte. Aşa cum ne-au obişnuit, Daniel (Tezin Rinchen) şi maeştrii lui tibetani ne împărtăşesc informaţii din comoara de înţelepciune tibetană, care au dăinuit prin timp tocmai datorită eficienţei lor. Ei n..
14.00 LEI 24.00 LEI
fara taxe:14.00 LEI