Livrare gratuită pentru comenzile mai mari de 100 lei
Pune-ţi gândirea sub semnul întrebării şi schimbă lumea. Citate din Katie Byron

Pune-ţi gândirea sub semnul întrebării şi schimbă lumea. Citate din Katie Byron

Cod produs: Pune-ţi gândirea sub semnul întrebării şi schimbă lumea

Autor: Byron Katie
Dimensiuni carte: 14x20 cm
Numar pagini: 176
ISBN: 9786066390026

Disponibilitate:Momentan lipsa stoc
14,50 lei

Descriere

„Lucrarea lui Byron Katie este o mare binecuvântare pentru planeta noastră. Acţionează ca o sabie ascuţită, ce despică iluziile şi îţi oferă posibilitatea să-ţi cunoşti esenţa nemuritoare, a propriei fiinţe.”

- Eckhart Tolle

În această carte convingătoare, Byron Katie vorbeşte despre problemele esenţiale cu care ne confruntăm cu toţii – despre iubire, sex şi relaţii, sănătate, boală şi moarte, părinţi şi copii, muncă şi bani şi despre realizarea de sine. Înţelepciunea plină de profunzime şi de optimism, cuprinsă în aceste pagini, nu este o înţelepciune artificială, ci una absolut autentică.

Nu numai că această carte vă va ajuta în rezolvarea multor probleme, dar vă va îndrepta spre propria înţelepciune şi vă va încuraja să vă puneţi mintea sub semnul întrebării, folosind cele patru întrebări simple, dar incredibil de eficiente, ale procesului de auto-analiză dezvoltat de Katie, numit „Lucrarea”. Katie este un exemplu viu al iubirii clare, atotcuprinzătoare, ce reprezintă adevărata noastră identitate. Întrucât ea şi-a pus, cu multă seriozitate, propria minte sub semnul întrebării, cuvintele pe care le rosteşte sunt însoţite de sentimentul de satisfacţie sufletească, pe care îl oferă înţelegerea.

Iată cele patru întrebări

1. Este adevărat?

2. Poţi fi absolut sigur că este adevărat?

3. Cum reacţionezi, ce se întâmplă când crezi acest gând?

4. Cine ai fi tu, fără acest gând?

carti de dezvoltare personala

Rezumat

  Fragmente din carte

 

  Toate cântecele de dragoste au un înţeles, dacă ne amintim ce anume iubim noi cu adevărat. Dacă acel "tu" dintr-un cântec e o altă persoană, atunci cântecul este o minciună. Aşa trebuie să fie, pentru că noi nu ne puteam găsi completarea, într-o altă persoană. Totul se rezumă la noi. Dacă îl punem pe Dumnezeu în acel "tu" din cântece, vedem că ele ne spun un adevăr. Fiecare cântec de dragoste este scris de Dumnezeu, pentru Dumnezeu.

*

   Dacă îţi manipulezi partenera, pentru a o face să te iubească, tot ceea ce faci va pleca din această intenţie, chiar şi atunci când o scoţi în oraş. E foarte dureros. Conştienţa este un lucru minunat, pentru că, atunci când începi să-ţi pui întrebări, tiparele tale se schimbă şi devii un mare semn de întrebare. Este foarte interesant că nici nu ştii cine eşti, fără intenţiile tale. Şi, de îndată ce începi Lucrarea, o poţi scoate pe partenera ta în oraş, fără să-ţi mai impui limite. Sau poţi să nu o scoţi în oraş şi să nu-ţi impui limite. Aşa stau lucrurile. Te iubeşti pe tine însuţi cu desăvârşire, iar partenera ta nu trebuie să participe la această iubire. Aşa că nu există nicio intenţie în "Te iubesc". În lipsa intenţiei, durerea dispare. Gândurile tale despre ceea ce ar putea gândi ea despre tine, te trimiteau în iad. Trebuia să exagerezi mereu, ca să te ridici la nivelul tuturor presupunerilor tale despre ceea ce ai crezut că gândea partenera ta; trebuia să fii un dur. Iar când a acceptat să aibă relaţii intime cu tine, ai văzut în asta o confirmare a faptului că a fost corect să crezi în iluzia ta.

*

   Dacă soţul meu mi-ar spune: "Rămâi acasă cu mine. Nu vreau să petreci timpul cu alţi oameni", iar eu aş şti că am făcut-o deja, aş spune: "Îţi mulţumesc, dragul meu, înţeleg ce vrei să spui. Iar acum mă voi duce să petrec timpul cu alţi oameni". Am încercat să-l înţeleg. Amândoi înţelegem acelaşi lucru. Şi iau decizia să petrec timpul cu alţi oameni. I-aş spune ceea ce eu numesc adevărul şi numai adevărul. "Trebuie să fiu cu alţii, acum" e doar o parte de adevăr. Restul este "te iubesc". "Te iubesc şi voi fi cu alţii acum." Dar dacă aş fi avut nevoie de ceva de la el, dacă aş fi avut nevoie de aprobarea lui, povestea ar fi fost diferită. Pot să inversez sensul şi să spun: Eu vreau propria mea aprobare. Şi dacă m-aş fi vândut pentru o aprobare, aş fi simţit în interiorul meu că nu am fost sinceră; nu aş fi fost împăcată. Dacă ceea ce aş căuta ar fi să obţin aprobarea sau iubirea soţului meu, aş face ceva care nu mă reprezintă. Iar acest lucru nu este frumos. Dacă nu mă port frumos cu el, înseamnă că nu mă port frumos cu mine însămi.

*

   Odată ce te deschizi să primeşti iubire, îţi pierzi întreaga lume. S-a terminat. Iubirea nu mai lasă loc de nimic. Ea vrea totul. Suferinţa noastră începe atunci când negăm acest lucru. Impunerea unei limite este un act de egoism. Dacă nu ţi-ar fi frică, ai putea să dăruieşti orice, oricui. Şi nu poţi face asta, înainte de vreme. Deocamdată nu trebuie să dăruieşti nimic - doar examinează-ţi gândirea, fă Lucrarea. În momentul în care îţi întâmpini gândurile cu înţelegere, descoperi că nu este nimic de pierdut. Şi, în cele din urmă, nu există nicio încercare de a te proteja. Apoi, a dărui tot ceea ce ai devine un privilegiu.

*

Prin introspecţie, descoperim cum ataşamentul de o credinţă sau de o poveste, provoacă suferinţă. Înainte de poveste, este pace. După care apare un gând, credem în el şi pacea pare să dispară. Remarcăm senzaţia de stres de pe moment, analizăm povestea din spatele ei şi ne dăm seama că nu este adevărată. Acea senzaţie ne anunţă că suntem împotriva a ceea ce este, crezând acel gând. Ne spune că suntem în război cu realitatea. Arunci când observăm că credem într-o minciună - şi trăim ca şi când ar fi adevărată - devenim prezenţi în afara poveştii noastre. Apoi, povestea dispare în lumina conştienţei şi rămâne doar conştienţa a ceea ce există cu adevărat. Pacea este ceea ce suntem noi fără poveste, până în momentul în care apare o altă poveste care să ne provoace stres. În cele din urmă, introspecţia prinde viaţă în noi şi devine răspunsul natural şi lipsit de cuvinte al conştienţei, pe care îl avem faţă de gândurile şi poveştile care apar în viaţa noastră.

*

   Dacă vrei ca realitatea să fie altfel decât este, e ca şi cum ai vrea să înveţi pisica să latre. Poţi să încerci şi să tot încerci, iar, la final, pisica se va uita la tine şi va spune: "Miau". E inutil să vrei ca realitatea să fie diferită. Poţi să-ţi petreci toată viaţa, încercând să înveţi pisica să latre.

*

   Eu iubesc ceea ce este, nu pentru că sunt o persoană spiritualizată, ci pentru că atunci când mă lupt cu realitatea, doare. Niciun gând din lume nu o poate schimba. Ceea ce este, este. Tot ceea ce îmi trebuie, se află deja aici. De unde ştiu că nu am nevoie de ceea ce vreau? Pentru că nu am ceea ce vreau. Deci, mi se oferă tot ce îmi trebuie.

Răsfoiește

Opinii (1)

Spune-ţi opinia

Numele tău:
Opinia ta: Notă: Codul HTML este citit ca şi text!

Nota: Rău           Bun

Introduceţi codul din imagine: