Comandă din cont și primești înapoi puncte de recompensă pentru extra reducere la următoarea comandă.
Vezi programul de fidelitate

-25%
Pachet cărți – Deepak Chopra

Pachet cărți – Deepak Chopra

93,00 LEI 124,00 LEI
Pret conține 5% TVA
Pagini: 176+160+160+22
Dimensiuni: 13x20
Cumpărând acest produs, primești 93 puncte de recompensă.
Disponibilitate: În Stoc
Vazut de : 2798 times

Product Description

De ce râde Dumnezeu?

Puterea de a fi fericiți se află în fiecare dintre noi, așteptând să fie eliberată.

În această viziune nouă și revigorantă asupra spiritualității, autorul de succes Deepak Chopra folosește povestea actorului de comedie Mickey Fellows și a mentorului său pentru a ne arăta calea către speranță, bucurie și iluminare.

Plină de umor și de sfaturi practice, cartea De ce râde Dumnezeu? demonstrează dincolo de orice îndoială că întotdeauna există un motiv pentru a fi recunoscător, că fiece posibilitate conține promisiunea de abundență și că obstacolele sunt pur și simplu ocazii favorabile.

„De ce râde Dumnezeu? Bună întrebare. Deepak ne duce la jumătatea drumului către răspuns, la o linie trasată în nisip. Apoi, după ce am reflectat asupra parabolei lui Mickey Fellows, traversăm această linie și ajungem singuri la răspunsul eliberator. Care este acesta? Nu-ți spun. Citește cartea!” - Dan Aykroyd, actor și comedian
„Cartea De ce râde Dumnezeu? merită ovații prelungite; nu am putut s-o las din mână. Deepak Chopra a scris încă o carte transformatoare de vieți, pe care le-o voi recomanda, cu siguranță, tuturor.” - Mike Robles, actor de comedie, câștigător al Premiului Emmy


Putere, libertate și grație divină

Cine sunt?

De unde am venit?

Unde mă duc când mor?

În magistrala sa carte Putere, libertate și grație divină, Deepak Chopra se apleacă asupra misterului existenței noastre și asupra semnificației sale pentru eterna căutare umană a fericirii.

Bazându-se pe vechea filosofie a Vedanței și pe descoperirile științei moderne, Deepak Chopra ne ajută să ne înțelegem și să ne experimentăm adevărata natură, care este un câmp al conștienței pure. Când ne înțelegem adevărata natură, începem să trăim din sursa adevăratei fericiri, care nu este doar o fericire pentru cutare sau cutare motiv, ci adevărata fericire interioară.    

Când știm cine suntem, îi permitem Universului să curgă prin noi cu ușurință, iar viața ne este infuzată cu putere, libertate și grație divină.


Rețeta fericirii supreme

Exercițiile zilnice simple propuse de Deepak Chopra în cartea Rețeta fericirii supreme duc la eliminarea cauzelor nefericirii și permit dezvăluirea unui nivel mai profund de fericire.

Află cum să trăiești conștient și cu o spontaneitate lipsită de efort, precum și:

  • să recunoști adevărata fericire și să nu te mulțumești cu mai puțin;
  • să găsești adevărata stimă de sine, care nu depinde de nimic din exteriorul tău;
  • să te întorci la starea de bucurie, pace și împlinire spontană, care este dreptul tău din naștere;
  • să te concentrezi asupra prezentului și să înveți să-l trăiești din plin;
  • să experimentezi iluminarea.

Deschide ușa spre împlinirea autentică folosind înțelepciunea lui Deepak Chopra!

„Deepak este atât medicul meu, cât și mentorul meu spiritual. Nu există cineva al cărui sfat să-l prețuiesc mai mult. Pe parcursul anilor, a fost o sursă de fericire imensă pentru mine. Iar acum, prin cartea Rețeta fericirii supreme, va fi și pentru tine.“ - Wayne Dyer
„Scopul vieții este expansiunea fericirii. Fericirea este obiectivul tuturor celorlalte obiective. Cei mai mulți oameni au impresia că fericirea vine din obținerea succesului, acumularea de avere, starea bună de sănătate și întreținerea de relații avantajoase. Există o presiune socială enormă pentru a crede că aceste realizări sunt egale cu a fi fericit.” - Deepak Chopra


Spiritul leadershipului

Leadershipul e cea mai importantă alegere din viață: e decizia de a ieși din întuneric la lumină!

Deepak Chopra te invită să ajungi genul de lider atât de necesar în ziua de azi, acela care are o viziune și care o poate face să devină realitate. 

Calea conturată de Chopra în Spiritul leadershipului se bazează pe cursurile sale pentru manageri și patroni și e valabilă pentru orice tip de afacere și pentru orice domeniu al vieții, de la familie până la școală, biserică și politică. „La nivelul cel mai profund, liderul este sufletul simbolic al grupului“, spune autorul. 

Marii lideri sunt aceia care se formează la nivelul sufletului. Odată realizată conexiunea cu Spiritul, ai acces nelimitat la calitățile cruciale ale unui lider adevărat: creativitatea, inteligența, puterea de organizare și iubirea. „Poți fi un astfel de lider“, îți promite Chopra. „Calea îți e deschisă. Singura cerință e să înveți să-ți asculți ghidul interior.“

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    1            5
Captcha