50% reducere la peste 300 de cărți! Carte cadou la comenzi de 50 lei!

Autor Daniel Mitel | Cărți de la Editura For You

Autor Daniel Mitel | Cărți de la Editura For You

Călător prin lume, Daniel Mitel este unul dintre cei mai cunoscuți Maeștri în arta meditației. A lucrat cu  un grup de maeștri foarte cunoscuți din diferite școli de meditație, care își învață discipolii să fie în Inimă: Osho, Dalai Lama, Paramahansa Prajnananda, Doamna Ana, Di Yu Ming, Sadhguru, Drunvalo Melchizedek, Jasmuheen.

Daniel a început să predea Meditația Zen în 1981, iar din 1996 susține în întreaga lume Atelierul Meditation Day (Ziua Meditației). Ca o încununare a unei activități de peste 20 de ani ca profesor de meditație, în 2009 Daniel a creat Școala de Meditație, la Toronto.

În calitate de Maestru de Arte Marțiale (centură neagră 5 DAN), membru al WJKA și Maestru de Tai Chi, Daniel s-a consacrat misiunii de a inspira lumea să treacă de la violență la pace și de la mânie la iubire. De asemenea, este binecuvântat să lucreze cu copii, învățându-i Tai Chi și arta meditației.

Drunvalo Melchizedek l-a desemnat pe Daniel membru în primul Consiliu al Școlii Amintirii: Trezirea Inimii Iluminate, Daniel predând în întreaga lume cursul Trezirea Inimii Iluminate.

De asemenea, Daniel este Ambasador al Păcii și Diplomat al Iubirii în Ambasada Păcii a îndrăgitei autoare Jasmuheen, susținând ateliere în care predă Programul Stil de Viață Apetisant.

Daniel a participat la programe de televiziune în întreaga lume și este invitat constant să scrie articole în reviste și publicații online (Spirit of Ma’at, Collective Evolution etc.).

De-a lungul carierei sale, Daniel a schimbat viața a mii de oameni, adulți și copii deopotrivă, menirea sa fiind aceea de a-i ajuta pe oameni să-și înțeleagă legătura intimă cu Dumnezeu. Maestru spiritual îndrăgit, Daniel este unul dintre cei mai cunoscuți maeștri din lume care arată puterea interioară pe care o poți dobândi folosind iubirea necondiționată din inima ta.

Cărți de Daniel Mitel apărute la Editura For You:

Acest Acum este Totul. 21 de meditații străvechi pentru a te trezi la identitatea ta adevărată

Călătorii în inimă (coautor: Drunvalo Melchizedek)

Floarea Vieții și atingerea nemuririi. Învățăturile Melchizedek

Imageria inimii. O cale către iluminare

Vedere Grid:
-50%
Vezi

Acest Acum este Totul – Daniel Mitel

(1)
18,00 LEI 36,00 LEI

21 de meditații străvechi pentru a te trezi la identitatea ta adevăratăRod al perioadei de ucenicie a lui Daniel Mitel în Tibet, în mijlocul unei comunități de călugări budiști, cartea Acest Acum este Totul prezintă învățăturile în care a fost inițiat autorul de către maeștrii săi tibetani.Structurată în cinci părți, cartea are o bogată componentă ..

-50%
Vezi

Călătorii în inimă – Drunvalo Melchizedek, Daniel Mitel

(1)
15,00 LEI 30,00 LEI

Cu sute și mii de ani în urmă, a fi în inimă constituia starea naturală a omului. Înțelepți, sfinți și mari maeștri din numeroase culturi și-au dedicat viața practicării traiului în inimă și păstrării tradiției legate de metodele pentru a ajunge acolo. Nu este nevoie de o întoarcere în timp, nici de vreo ascensiune dificilă pe culmile din Himalaya ..

-30%
Vezi

Floarea Vieții și atingerea nemuririi – Daniel Mitel

(1)
17,50 LEI 25,00 LEI

Floarea Vieții e cel mai cunoscut simbol al spiritualității precreștine din întreaga lume și ilustrează felul în care a apărut viața în Univers. Reprezintă cel mai renumit tipar din geometria sacră a întregii Creații, fiindcă e însuși tiparul Divinității. Cercurile din care este formată floarea semnifică primele 19 vibrații ale Vidului Primordial ș..

-30%
Vezi

Imageria inimii. O cale către iluminare – Daniel Mitel

(1)
16,80 LEI 24,00 LEI

Cartea a fost scrisă ca urmare a feedbackului excepţional primit de la cititorii din întreaga lume pentru Aici, acum este tot ceea ce avem şi detaliază capitolele despre Imageria Inimii – cel mai vechi sistem spiritual cunoscut – din precedenta carte. Aşa cum ne-au obişnuit, Daniel (Tezin Rinchen) şi maeştrii lui tibetani ne împărtăşesc informaţii ..

-50%
Vezi

Pachet Daniel Mitel

(0)
57,50 LEI 115,00 LEI

Călător prin lume, Daniel Mitel este unul dintre cei mai cunoscuți Maeștri în arta meditației. A lucrat cu  un grup de maeștri foarte cunoscuți din diferite școli de meditație, care își învață discipolii să fie în Inimă: Osho, Dalai Lama, Paramahansa Prajnananda, Doamna Ana, Di Yu Ming, Sadhguru, Drunvalo Melchizedek, Jasmuheen.Daniel a începu..

Afişare 1 - 5 din 5 (1 pagini)