Bube amare

            „Dacă faci parte din generaţia lui şi vrei, la fel ca el, să te exprimi pe tine ca fiinţă unică, îl vei iubi firesc, natural, pe Alain. Pentru că el – iar lucrul acesta îmi place cel mai mult la oameni, deoarece a devenit atât de rar –, el nu se află în competiţie cu nimeni. El se depăşeşte doar pe sine evoluând ca spirit pe aici. Nu-i este deloc uşor, aşa cum nu ne este nici nouă, însă el a înţeles că se poate crea pe sine în mod autentic doar fiindu-şi sieşi fidel şi dând dovadă de discreţie şi demnitate în tot ceea ce face. Însă făcând totul aşa cum simte. Norocul lui este că a primit un dar divin de preţ: talentul artistic.

            Dacă peste talentul acesta primit de la Dumnezeu mai adăugăm şi inteligenţa, curajul de a se exprima liber şi o lumină a spiritului care a făcut posibilă armonizarea prin creaţie a personalităţii lui, Alain Gavriluţiu poate fi un model de om al zilelor noastre. Cu  condiţia, repet, ca tu, cititorule, să-l descoperi, pentru că el n-o să-ţi bage cărţile lui în ochi în mod agresiv. De aceea, tu, celălalt, ai nevoie de o doză de inteligenţă ca să-l cauţi, să-l găseşti, să-l citeşti, să-l înţelegi, să stai în preajma lui pentru a fi inspirat de Lumină.”

            Gigi Ghinea

             „Bube amare e un text manifest, un act de rezistenţă și un demers cu care orice persoană tânără care s-a născut în România în ultimii 40 de ani poate empatiza, în măsura în care a fost locuită de sentimentul neputinței și al confuziei în ceea ce privește viitorul și compromisurile pe care trebuie să le faci pentru a putea supraviețui. Asistăm la înscenarea unui proces pentru care acuzatul nu știe de ce anume este, de fapt, acuzat și, prin urmare, nu poate să se apere. Incertitudinea, incapacitatea de a lua decizii, proiecția insuccesului, vinovăția de a fi făcut un compromis și mai ales nesiguranța dacă acest compromis a fost atât de mare încât să fi modificat fundamental însăși esența identității naratorului, toate acestea atacă, în mod constant și cu foarte mare forţă de erodare, un eu măcinat de întrebări despre cum să se raporteze la lume, la viitor, la realitate și la propriile valori.”

            Vera Ion