O carte cadou + transport gratuit la comenzile de 150 lei!
Autor Wayne Dyer | Cărți de la Editura For You

Dr. Wayne Dyer Doctor în consiliere educațională la Wayne State University și profesor asociat la Universitatea St. John din New York. Supranumit „Tatăl motivației”, e un reper inconturnabil în domeniul spiritualității și dezvoltării personale, prin munca sa de pionierat ca autor și orator motivațional la nivel internațional. A scris peste 40 de cărți, a creat numeroase programe audio și a apărut la mii de emisiuni de televiziune și radio, asumându-și angajamentul pe viață de a găsi Sinele Superior și de a le împărtăși semenilor experiența lui pe Cale. În 2015, a trecut la cele veșnice, întorcându-se la Sursa Infinită pentru a se îmbarca în următoarea sa aventură.
Fericirea este Calea – Wayne W. Dyer
„Când schimbi modul în care privești lucrurile, lucrurile pe care le privești se schimbă.”Acesta era gândul conducător al minunatului Wayne W. Dyer, iubit profesor spiritual și apreciat autor de bestselleruri. Multe dintre conferințele lui sunt redate pentru prima oară în cartea de față, păstrându-i astfel învățăturile înțelepte și pentru aceia car..
Tu ești ceea ce gândești – Wayne Dyer
Cuvinte de înțelepciune care îți vor schimba restul vieții!Această carte-omagiu cu cele mai inspirate texte din înțelepciunea lui Wayne W. Dyer reprezintă o sursă inepuizabilă de idei, consolare, încurajare și umor, toate menite să îți arate puterea pe care o au gândurile tale de a crea lumea pe care ți-o dorești. „Când schimbi modul în care p..