Până la -50% reducere la toate cărțile!
Autor Ken Keyes | Cărți de la Editura For You
Regretat autor şi confere ţiar American, pionier în domeniul
creşterii personale şi avocat al păcii pe tot parcursul vieţii, Ken Keyes, Jr.
a fost mentorul a mii de oameni din întreaga lume.
La 25 de ani, Keyes s-a îmbolnăvit de poliomielită, iar
mâinile şi picioarele i-au paralizat. Paralizia i s-a transformat în
tetraplegie severă. Încercările dure prin care a trecut l-au învăţat că orice
om este demn de iubire şi respect. Ca urmare, a devenit interesat de depăşirea
sentimentelor de neputinţă şi copleşire şi a dezvoltat numeroase metode în
acest scop, cea mai cunoscută fiind Living Love.
Ken a scris 15 cărţi de success la nivel mondial despre probleme
legate de creşterea personală şi conştienţă socială, cu milioane de exemplare
distribuite în întreaga lume. Dr. Wayne Dyer, autorul bestsellerurilor Tu eşti ceea ce gândeşti şi Fericirea este Calea (ambele apărute în
limba română la Editura For You), spunea despre Ken Keyes: „El m-a iniţiat
literalmente în această călătorie glorioasă de transformare.“
Arhiepiscopul Desmond Tutu, câştigătorul Premiului Nobel
pentru Pace în 1984, i-a redat influenţa astfel: „Ken Keyes ne învaţă cum să
fim cu adevărat umani prin puterea iubirii necondiţionate. Speranţa noastră de
supravieţuire depinde de a deprinde obiceiul să ne iubim pe noi înşine şi unii
pe alţii necondiţionat – şi el ne arată cum.“
Cărți de Ken Keyes
apărute la Editura For You:
Reţete pentru fericire.
Trei formule de succes pentru a‑ţi consolida
relaţiile
cu ceilalţi şi
a‑ţi spori bucuria de a trăi
De ce nu eşti fericit?
Cum să‑ţi faci viaţa să funcţioneze
Manual pentru
conștiența superioară. Cei 12 pași pentru evoluția spirituală
De ce nu ești fericit? - Ken Keyes Jr., Tolly Burkan
Descoperă cheia fericirii depline!Cartea De ce nu ești fericit?, semnată de renumiții Ken Keyes Jr. și Tolly Burkan, a devenit un bestseller internațional încă de la lansarea ei. Într-un stil simplu, elocvent și mobilizator, autorii ne dezvăluie „știința fericirii“ într-un mod pe care oricine îl poate asimila rapid. Sfaturile inspirate, însoți..
Manual pentru conștiența superioară - Ken Keyes Jr.
De ce trăim o viață plină de agitație, disperare și anxietate? De ce ne forțăm mereu, pe noi și pe alții? De ce simțim doar frânturi de fericire, pace și iubire? De ce în lume domină certurile și frământările? Faimoasa lucrare Manual pentru conștiența superioară, cartea-etalon pentru inițierea în stările superioare de conștiență..
Pachet Ken Keyes
Reţete pentru fericireTrei formule de succes pentru a-ți consolida relațiile cu ceilalți și a-ți spori bucuria de a trăiSupranumit Doctor Felicitatis, „Doctorul fericirii“, Ken Keyes și-a trăit întreaga viață cu bucuria de a împărtăși cu toți oamenii revelațiile profunde pe care le-a avut. Deși poliomielita l-a limitat la un scaun cu rotile încă de..
Reţete pentru fericire – Ken Keyes
Trei formule de succes pentru a-ți consolida relațiile cu ceilalți și a-ți spori bucuria de a trăiSupranumit Doctor Felicitatis, „Doctorul fericirii“, Ken Keyes și-a trăit întreaga viață cu bucuria de a împărtăși cu toți oamenii revelațiile profunde pe care le-a avut. Deși poliomielita l-a limitat la un scaun cu rotile încă de la vârsta de 27 de a..