Livrare gratuita pentru comenzile mai mari de 100 lei
Acțiuni imperceptibile, dătătoare de putere

Acțiuni imperceptibile, dătătoare de putere

Cod produs: Acțiuni imperceptibile, dătătoare de putere

Autor: Caroline Myss
Dimensiuni carte: 14x20 cm
Numar pagini: 288
ISBN: 9789066390095

Disponibilitate:În Stoc
23,00 lei

Descriere

   Aşa cum le spun deseori oamenilor care studiază cu mine spiritualitatea şi intuiţia, în cadrul atelierelor mele de lucru, ne naştem cu toţii aici, ca să mergem la Şcoala Pământ. Suntem pe această planetă ca să învăţăm să fim fiinţe spirituale într-un corp fizic, ca să dobândim conştiinţa scopului nostru cel mai înalt. Viaţa pe Pământ are ca temă să învăţaţi să vă gestionaţi puterea. Prin urmare, această carte este un curs din Şcoala Pământului, despre gestionarea puterii voastre personale, într-o manieră care să vă accelereze dezvoltarea spirituală, în timp ce contribuiţi şi la evoluţia oamenilor din jurul vostru - şi a întregului suflet global.
   A da şi a primi sunt arte deprinse. În copilărie, învăţăm mai întâi să oferim şi să primim în maniere vizibile - suntem hrăniţi, îmbrăcaţi şi ocrotiţi şi învăţăm să-i hrănim, să-i îmbrăcăm şi să-i îngrijim pe alţii. Odată cu maturizarea, realizăm alte acţiuni vitale de îngrijire - slujim ca ascultători pentru prietenii noştri şi pentru cei dragi; îi încurajăm şi ne rugăm pentru ei; ne mărim eficienţa pe care o avem în lume şi învăţăm să îi ajutăm şi să le insuflăm putere celorlalţi. 

Carte pentru spirit

Rezumat

Fragment din carte

PARTEA I. Etapele puterii

Capitolul 1. Harul, intuiţia şi puterea

 

Vecinul vostru este alter egoul vostru, care trăieşte în spatele unui zid. Datorită înţelegerii, toate zidurile se vor nărui. Cine ştie însă că vecinul vostru este cel mai bun sine al vostru, ce poartă un alt trup? Imaginaţi-vă că îl iubiţi la fel cum v-aţi iubi pe voi înşivă. Şi el este o manifestare a Celui Prea Înalt.

• KAHLIL GIBRAN

Într-o seară de vară, pe când stăteam în balcon, am remarcat un tânăr care aştepta în staţia de autobuz de vizavi de casa mea. Avea înjur de şaptesprezece ani şi era îmbrăcat exact în stilul care mă scoate din sărite. Pantalonii largi i se târşâiau pe trotuar, acoperindu-i în întregime labele picioarelor. Am numă­rat trei tatuaje pe braţele sale vânjoase, la care se adăugau cerceii din urechi şi din spânceană. Imitându-i pe părinţii mei, de acum treizeci de ani, m-am întrebat: « Ce este în neregulă cu aceşti co­pii din zilele noastre? De ce-şi doresc să arate aşa? »

În timp ce-mi formam părerile despre acest băiat, peste drum a apărut o femeie mai în vârstă, ce se chinuia să ducă nişte cutii imense şi grele. Tânărul a observat-o şi, de parcă ar fi fost: cel mai firesc instinct din lume, s-a îndreptat spre ea, oferindu-se să o ajute. Plină de recunoştinţă, femeia i-a aşezat cutiile în braţe, conducându-l spre maşina ei. Tânărul i-a aşezat cutiile în port-bagaj, a salutat-o şi a dat să plece, însă, într-un mod deosebit de mişcător, femeia l-a cuprins în braţe, îmbrăţisându-l cu căldură, în semn de mulţumire. Apoi a urcat în maşină şi a plecat. El a rămas pe loc, o clipă, zâmbind, şi s-a întors în staţia de autobuz. La scurt timp de la acel schimb afectuos, s-a urcat în autobuz, lăsându-mă singură pe veranda mea, pentru a reflecta la întâlni­rea extraordinară, la care tocmai asistasem.

Poate că acest tânăr nu se va mai gândi niciodată la acea femeie şi la serviciul pe care i-l făcuse. Dar cu siguranţă că fe­meia o va face. Ea a fost binecuvântată cu ajutorul care a apărut, din senin, exact când a avut nevoie.

Această întâlnire m-a lovit din plin, întrucât în urmă cu două zile, cineva mă ajutase şi pe mine, într-un mod similar. Spre deosebire de mulţi alţi călători norocoşi, atunci când zbor cu avionul, nu pot lua cu mine bagaj de mână, deoarece nu pot ridica greutăţi mari. Pentru că am învăţat să nu mă aştept că ci­neva mă va ajuta să-mi aşez bagajul de mână în compartimentul de deasupra capului, de obicei am bagaj de cală - chiar dacă, de multe ori, el se rătăceşte între zborurile de legătură. Dar în ziua aceea, zborurile mele de legătură erau la intervale atât de apropi­ate, încât am fost nevoită să-mi iau bagajul la bordul avionului. Pentru majoritatea oamenilor, acest lucru nu este mare lucru, dar pentru mine, simpla anticipare a mişcării de a-mi ridica gea­mantanul îmi stârneşte mai multă nelinişte decât aş putea spune. Mâinile mi se răcesc ca gheaţa şi mi se accelerează pulsul; iar după aceea, în general, mă iau durerile de gât, spate şi umeri, care durează câteva zile.

În timp ce m-am proptit pe culoar, pentru lupta cea temută, bărbatul care aştepta în spatele meu să-şi ocupe locul, mi-a luat bagajul şi l-a îndesat în compartimentul de deasupra. M-a ajutat, fără ca eu să îi cer sau fără să ştie cât de multă nevoie aveam de ajutor. Ochii mi s-au umplut de lacrimi, căci eram deosebit de recunoscătoare. Chiar şi acum îi pot vedea chipul îmbujorat de stânjeneala de a primi avalanşa mea de mulţumiri.

Mi-am petrecut o mare parte din călătorie gândindu-mă cât de binecuvântată am fost, prin amabilitatea acelui bărbat. În plus, puteam sta relaxată în timpul zborului, ştiind că el mă vă ajuta din nou să-mi dau jos bagajul, la aterizarea avionului. Datorită ajutorului său, în seara aceea, puteam citi fără ca vreun umăr dureros, inflamat sau vreo durere de spate să îmi distragă atenţia. Deşi el nu va cunoaşte niciodată motivele pentru care i-am fost recunoscătoare, eu îmi voi aminti mereu de el.

În acea întâlnire, dintre femeia în vârstă, cu cutiile, şi tână­rul tatuat, m-am revăzut pe mine şi pe tovarăşul meu de călătorie. Mi-am dat seama că lucrul pe care prietenul meu anonim l-a fă­cut pentru mine a fost mult mai mult decât un simplu serviciu de a-mi aşeza bagajul în compartimentul de deasupra capului: el a făcut posibil ca eu să-mi păstrez demnitatea şi pacea minţii şi a trupului. A realizat o acţiune imperceptibilă dătătoare de putere.

Am început să mă gândesc la cât de puţin ia să faci ceva important pentru altcineva si la consecinţele uimitoare şi de durată ale unei singure acţiuni grijulii. Aşa cum au înţeles înţe­lepţii antici hinduşi, legile cauzei şi efectului sunt universale, iar binele şi răul pe care îl facem este nemuritor. Ei au numit această interacţiune, karma: efectul cumulat al tuturor acţiuni­lor noastre, precum şi al deciziilor de a nu acţiona.

Ce se petrece cu adevărat, în interiorul vostru, atunci când sunteţi receptivi faţă de cineva care are nevoie de ajutor? De ce unii oameni sar din scaunul pe care stau, ca să ajute o altă persoană, în timp ce alţii îşi întorc capul, privind în altă parte? Fără îndoială că unii oameni au fost învăţaţi să fie buni şi că alţii ar putea fi grijulii, în mod natural. Dar eu mă gândesc că aici acţionează ceva mai măreţ decât compasiunea sa bunele maniere, ceva ce este mai presus de motivaţia celor puternici de a-i ajuta pe cei slabi sau a celor bogaţi de a-i ajuta, pe cei săraci. Cred că acest lucru este puterea nevăzută a graţiei divine, care circulă între inima deschisă a celui care dă şi a celui care primeşte. Acţiunea în sine - ridicarea unui geaman­tan greu sau paharul cu apă, oferit omului însetat – ar putea fi neînsemnată. Dar energia transmisă prin acea acţiune este curentul de înaltă tensiune, al graţiei divine. El are puterea de al reînnoi credinţa unei persoane în ea însăşi. El are chiar puterea de a salva o viaţă.

Aceste două experienţe m-au influenţat profund. Prin ur­mare, m-am hotărât să fac un mic proiect: să întocmesc o listă! de sugestii, pentru buletinul meu informativ electronic, despre cum le putem fi de folos altora, noi, toţi, în viaţa noastră de zi cu zi. Am trimis şi o scrisoare celor abonaţi la buletinele mele informative, rugându-i să-şi împărtăşească experienţele în care au fost fie primitorul, fie furnizorul unei anumite forme de compasiune sau ajutor. M-am aşteptat să primesc în jur de vreo sută de scrisori, însă, în şase zile, am primit o mie două sute de scrisori, de la oameni de pe întreaga planetă. La fel de impresionanţi a fost şi faptul că mulţi dintre ei mi-au scris cât de binecuvântaţi se simt în continuare de acea experienţă.

Am lucrat cu oamenii timp de douăzeci de ani şi am auzit,’ mii de povestiri uimitoare despre depăşirea durerii şi tragediei personale, aşa că viaţa nu încetează niciodată să mă uimească. Dar am fost total surprinsă de conţinutul emoţional al acestor; scrisori şi de maniera atât de frumoasă, în care fiecare persoană şi-a depănat povestea. Oamenii au scris despre efectul puternic pe care l-a avut auzirea cuvintelor potrivite, la momentul potri­vit, despre mulţumirea de a avea un pat pe care să doarmă, des­pre o îmbrăţisare ce i-a ajutat să meargă mai departe, despre binecuvântarea cuiva de a sta în preajma altora şi de a-i asculta discutând sau plângând. Mulţi oameni au scris despre recunoş­tinţa lor faţă de cineva care a acceptat să le suplinească absenţa la serviciu, atunci când ei au trebuit să plece, ca să aibă grijă de un membru de familie. Alţii şi-au adus aminte de serviciile făcute de prieteni, care au preluat treburile obişnuite din gos­podărie, oferindu-le libertatea de a se bucura de o reuniune sau alt eveniment. O femeie a scris: « Puţine lucruri au însemnat la fel de mult pentru mine ca atunci când prietenii mei mi-au fă­cut curăţenie în casă, cu câteva zile înaintea căsătoriei mele. »

Unii au spus că se simt din nou « protejaţi divin », de fie­care dată când îşi amintesc de situaţii în care nu mai aveau nicio nădejde, iar hrana sau banii necesari « au apărut », pur şi simplu. Cineva a scris: « După ce la uşa mea a apărut un necunoscut, cu banii de chirie pentru mine şi copilul meu, cu o oră înainte ca proprietarul să-mi ceară să părăsesc locuinţa, niciodată nu am mai avut nevoie de dovada că cerul avea grijă de mine. Această persoană mă auzise plângând, la o masă din restaurant, în timp ce-i povesteam prietenei mele că eram disperată, din cauză că nu mai puteam avea grijă de fiica mea. Acest bărbat – binefăcătorul meu – i-a trimis pe furiş un bileţel, prietenei mele, rugând-o să îi dea numele şi adresa mea. În acea după-amiază, a apărut la uşa mea, cu suma de 550 de dolari. Graţie lui, fiica mea a fost cru­ţată de trauma de a rămâne fără adăpost, iar eu am fost menajată de pierderea demnităţii ca mamă. »

În timp ce sortam numărul uriaş de scrisori, am căutat în fiecare povestire trei elemente: situaţia critică, darul şi conse­cinţa. Am fost interesată mai ales de « mărimea » (în lipsa unui cuvânt mai potrivit) ajutorului, raportat la « mărimea » efectului produs. E necesar foarte puţin, pentru ca el să producă o trans­formare profundă, în viaţa cuiva – foarte puţin. Un bărbat mi-a scris: « ceea ce părea a fi o ceaşcă de ceai cald, oferită în timp ce studiam noaptea târziu, s-a transformat în ritualul de seară al sprijinului afectuos oferit de soţia mea. Acea ceaşcă de ceai

Răsfoiește

Opinii (0)

Spune-ţi opinia

Numele tău:
Opinia ta: Notă: Codul HTML este citit ca şi text!

Nota: Rău           Bun

Introduceţi codul din imagine: