Livrare gratuită pentru comenzile mai mari de 100 lei
Calea celui care se hrăneşte cu Lumină. Amintiri și motivații

Calea celui care se hrăneşte cu Lumină. Amintiri și motivații

Cod produs: Calea celui care se hrăneşte cu Lumină

Autor: Jasmuheen
Dimensiuni carte: 14x20 cm
Numar pagini: 154
ISBN: 9786066390033

Disponibilitate:În Stoc
17,50 lei
10,00 lei

Descriere

    Peste tot în lume, oamenii îmi pun mereu întrebările „de ce” şi „când”. De ce am decis să trăiesc cu prana (ca sursă de hrană) şi când am început să fac asta.Unii cred că, la un moment dat, am luat decizia de a face afirmaţia că oamenii – inclusiv eu însămi – se pot elibera de nevoia de a consuma alimente fizice şi pot trăi doar cu lumină, şi că luarea acestei decizii a fost motivată de o dorinţă de a atrage atenţia, de a vinde cărţi, de a face bani şi, în general, de a-i înşela pe cei naivi. La toate acestea nu pot decât să zâmbesc cu tristeţe, deoarece, dacă asta ar fi fost cu adevărat intenţia mea, nu aş fi ales niciodată exact această cale a „hrănirii cu prana”. Dar, până când se re-educă, oamenii au dreptul de a fi sceptici, critici şi neîncrezători. Ştim cu toţii că educaţia este cheia cu ajutorul căreia ne eliberăm de ignoranţă şi frică. Motivaţia, intenţia, curăţenia inimii, o vocaţie superioară care să fie benefică întregii lumi – acestea sunt lucrurile care ne determină adeseori succesul în viaţă.

   În cartea de faţă, sperăm să mai revelăm un aspect despre povestea „când şi de ce”.  După ce ne-am asigurat locul în istorie – prin intermediul diverselor puncte de vedere – şi în timp ce filmul documentar La început a fost Lumina devine tot mai cunoscut, adăugăm povestirile ce urmează, pentru o înţelegere mai profundă a căii celui ce se hrăneşte cu Lumină. În următoarele pagini va fi prezentată povestea propriei evoluţii spirituale de pe această cale. Nu a existat niciun moment în viaţa mea când să hotărăsc că nu mai vreau să consum hrană fizică. Pentru mine, această cale nu a reprezentat niciodată o curiozitate şi nici măcar o chemare lăuntrică. Şi totuşi, s-a întâmplat.

    Capacitatea, sau darul, a apărut, pur şi simplu, ca un derivat natural al iniţierii spirituale pe care am avut-o în anul 1993. Chemarea – sau motivaţia mea – de a trece prin această iniţiere spirituală avea de-a face cu înălţarea, cu unirea mai profundă cu esenţa divină din interior, cu experimentarea tărâmului pur al lui Buddha – a „Împărăţiei Cerurilor” lăuntrice, despre care se vorbea în învăţăturile lui Iisus. Despre învăţăturile respective am auzit la vârsta de şapte ani şi, de atunci, am rămas cu dorinţa de a avea experienţa directă a acestei Împărăţii.

carti motivationale

Rezumat

    Fragment din carte

 

 

    Dezvoltarea de noi sisteme...

   În 1998, am început să ne distanţăm public de procedeul de 21 de zile, după ce am descoperit că peste 70% dintre cei care au citit cartea A trăi cu lumină nu urmau îndrumările date de noi. Pe deasupra, mulţi considerau că iniţierea de 21 de zile era prea dură.
   Trebuie să înţelegem şi faptul că, în 1993, energia de pe planeta noastră era foarte diferită de cea de acum, când mulţi fac tranziţia către alimentaţia pranică, fără a mai fi nevoiţi să treacă printr-o iniţiere atât de extremă, ca procedeul de 21 de zile. Deşi această iniţiere mi-a adus şi mie şi altora satisfacţii deosebite, ea nu li se potriveşte tuturor.
   Din aceste motive, din 1998 până în 2002 am lucrat îndeaproape cu publicul nostru german, pentru a crea un sistem de conversie mai sigur, pe care l-am prezentat apoi în cartea Hrana Zeilor. Deşi este mai lent, sistemul pe care îl promovăm acum are o rată de succes de lungă durată, întrucât permite o perioadă mai lungă de adap¬tare socială şi emoţională.
   În urma călătoriilor din jurul lumii, în care am împărtăşit din experienţele mele legate de acest fenomen şi am lucrat intensiv cu multe grupuri de oameni şi cu presa din întreaga lume, am început să întâmpin unele probleme personale, legate direct de expunerea la câmpuri energetice atât de diferite. După ce am cerut ajutor în această privinţă, St. Germain mi-a prezentat diverse mecanisme de tip bio-scut, printre care şi coconul de lumină violet. Folosit ca scut de selecţie, ce minimizează absorbţia de energii care nu ne sunt de folos, coconul de lumină violet poate acţiona şi pe post de creier extern, ce interacţionează cu câmpul cuantic, pentru a ne permite să rămânem în realitatea "momentului prezent" - realitate pe care yoghinii o promovează atât de des. Pentru mine, capacitatea de a mă relaxa suficient de mult, încât să fiu pe deplin prezentă în fiecare moment, este dată de faptul că îmi ghidez viaţa după legile ce guvernează ştiinţa Luminii şi a armoniilor dimensiunilor superioare.
   Tot în acea perioadă, au început şi Experţii în ştiinţa superioară a Luminii din planurile lăuntrice să mă înveţe cum să folosesc mecanismele eterice de hrănite, pe care le-am prezentat ulterior, sub formă de meditaţie - în aşa fel încât să poată fi aplicate alături de crearea coconului de lumină violet şi de codurile de programare avansată. Aceste mecanisme eterice de hrănire aveau să mă elibereze, mai târziu, de orice ataşament pe care l-aş fi putut avea, faţă de viaţa trăită exclusiv cu prana.
   Vom explica mai departe, cât de straniu este că une-ori învăţăm mai mult din experienţele în care nu facem nimic, decât din cele în care facem.

Răsfoiește

Opinii (0)

Spune-ţi opinia

Numele tău:
Opinia ta: Notă: Codul HTML este citit ca şi text!

Nota: Rău           Bun

Introduceţi codul din imagine: