Livrare gratuită pentru comenzile mai mari de 100 lei
Bube amare

Bube amare

Cod produs: Bube amare

Autor: Alain Gavriluțiu
Dimensiuni carte: 14x20 cm
Numar pagini: 188
ISBN: 9786066391153

Disponibilitate:În Stoc
28,00 lei
10,00 lei

Descriere

„România. Secolul XXI. A trăi în România acestui secol este o provocare, o eternă încercare de a ieşi din labirintul întortocheat al Minotaurului, fără a avea în ajutor firul călăuzitor al Ariadnei. Mai mult, piedicile apar la fiecare pas. Pierderea reperelor morale, promovarea nonvalorilor, înmulţirea prostiei şi propagarea fulgerătoare a inculturii par să şteargă rapid orice urmă de decenţă, creând un peisaj morbid, ca un câmp de luptă însângerat, în care piere zilnic, înfrântă şi dezonorată, normalitatea.
Pentru autor, care este un observator fin şi profund al acestui spectacol grotesc, suferinţa de a asista neputincios la degradarea rapidă a societăţii capătă proporţiile unui cataclism. El studiază cu atenţie, parcă sub lupa unui microscop, această epidemie generală care s-a năpustit peste noi, îi depistează bubele amare, pune un diagnostic obiectiv şi încearcă să identifice cauzele care au făcut ca această societate să-şi piardă busola morală şi să nu-şi mai găsească rostul. Dar procesul este de durată, iar uneori pare un pariu pierdut cu existenţa. Autorul trece prin depresie, frustrare, revoltă, încearcă să-şi amorţească durerea prin droguri, se resemnează, se revoltă din nou, înjură, îşi cercetează minuţios ungherele sufletului şi ale minţii, încercând să găsească leacul salvator pentru el şi pentru ţara în care a ales să trăiască. Salvarea? Cuvintele. Scrisul. Această carte.
Bubele amare – tarele acestei societăţi care pare să nu se mai oprească din căderea-i vertiginoasă – sunt laitmotivul acestei colecţii de eseuri despre ceea ce înseamnă să fii român şi să trăieşti în România când ai avantajul (transformat curând în blestem) de a înţelege totul şi neputinţa de a face mai multe pentru a o salva. În titlul cărţii – ce reia, firesc, ideea călăuzitoare a celor 12 eseuri – putem decela şi o descendenţă baudelairiană («Les fleurs du mal»),din care străbat ecourile decadentismului, distrugerii, depresiei, dezabuzării, dar şi o descendenţă caragialiană, ilustrată prin perspectiva hiperbolică asupra lucrurilor («Simţ enorm şi văz monstruos»). Totuşi, cartea pe care o ţineţi în mână este mai mult decât atât: este o incursiune plină de referinţe culturale savante în meandrele sufletului autorului şi o radiografie dureros de exactă a istoriei noastre recente, în care genul proxim este, inexorabil, decadenţa, iar diferenţa specifică este încercarea disperată de a trăi în normalitate.”
- Carmen Terțiu

 

„Dacă faci parte din generaţia lui şi vrei, la fel ca el, să te exprimi pe tine ca fiinţă unică, îl vei iubi firesc, natural, pe Alain. Pentru că el – iar lucrul acesta îmi place cel mai mult la oameni, deoarece a devenit atât de rar –, el nu se află în competiţie cu nimeni. El se depăşeşte doar pe sine evoluând ca spirit pe aici. Nu-i este deloc uşor, aşa cum nu ne este nici nouă, însă el a înţeles că se poate crea pe sine în mod autentic doar fiindu-şi sieşi fidel şi dând dovadă de discreţie şi demnitate în tot ceea ce face. Însă făcând totul aşa cum simte. Norocul lui este că a primit un dar divin de preţ: talentul artistic.
Dacă peste talentul acesta primit de la Dumnezeu mai adăugăm şi inteligenţa, curajul de a se exprima liber şi o lumină a spiritului care a făcut posibilă armonizarea prin creaţie a personalităţii lui, Alain Gavriluţiu poate fi un model de om al zilelor noastre. Cu  condiţia, repet, ca tu, cititorule, să-l descoperi, pentru că el n-o să-ţi bage cărţile lui în ochi în mod agresiv. De aceea, tu, celălalt, ai nevoie de o doză de inteligenţă ca să-l cauţi, să-l găseşti, să-l citeşti, să-l înţelegi, să stai în preajma lui pentru a fi inspirat de Lumină.”

- Gigi Ghinea

 

„Bube amare e un text manifest, un act de rezistenţă și un demers cu care orice persoană tânără care s-a născut în România în ultimii 40 de ani poate empatiza, în măsura în care a fost locuită de sentimentul neputinței și al confuziei în ceea ce privește viitorul și compromisurile pe care trebuie să le faci pentru a putea supraviețui. Asistăm la înscenarea unui proces pentru care acuzatul nu știe de ce anume este, de fapt, acuzat și, prin urmare, nu poate să se apere. Incertitudinea, incapacitatea de a lua decizii, proiecția insuccesului, vinovăția de a fi făcut un compromis și mai ales nesiguranța dacă acest compromis a fost atât de mare încât să fi modificat fundamental însăși esența identității naratorului, toate acestea atacă, în mod constant și cu foarte mare forţă de erodare, un eu măcinat de întrebări despre cum să se raporteze la lume, la viitor, la realitate și la propriile valori.”

- Vera Ion

 

Rezumat

Fragmente din carte

 

"E prima dată când nu-mi mai pot privi viața ca pe un experiment sau ca pe-un scenariu bun de lungmetraj. Pledez pentru toleranță, dar nu pentru promiscuitate, fac apologia curiozității, nu a viciului, militez pentru relaxare, nu lene și încurajez exprimarea, nu flecăreala. Sunt artist, nu pierde-vară, însă asta nu-mi aduce niciun avantaj în afară de faptul că nu am trac și pot să mă fac de căcat în orice împrejurare. E prima dată când să faci mișto de tine mai mult ustură decât gâdilă, iar pana moale și caldă a ironiei zgârie pielea franjurată a respectului de sine. E groaznic să trăiești într-un film prost în care regizorul părăsit de inspirație și noroc nu știe ce să facă mai departe și bate apa în piuă de dragul unor cadre, iar în așteptarea ideii salvatoare trage de timp între acte. Le înțeleg pe multe dintre personajele lui Sergiu Nicolaescu."

***

"Resemnarea a devenit un sport de performanță. Se exersează încă de la cele mai fragede vârste. Chiar mai devreme decât vârsta la care trebuie să începi gimnastica. Însă, spre deosebire de gimnastică, abandonul etern poate fi practicat toată viața. Și nici nu costă nimic. De aici încolo nu mai pot fi ipocrit. Deși locuiesc într-un apartament civilizat și încă mai am lumină, nu mă grăbesc să-mi pun oglindă pentru că mi-e teamă să mă privesc în ochi în prima dimineață după ce mi s-a scurs printre degete și ultimul centimetru de sfoară, cea de care era prinsă speranța, și m-am prăbușit în boala necruțătoare a sufletului, nepăsarea. Uneori orice e mai bun decât balansul dement al căutării, du-te-vino-ul haotic între emoții pe care-l crește la sân respingerea, forfota imperativă a speranțelor care bat în coșul pieptului și frica devalizantă de a te fi înșelat. Oamenii se educă să-și dorească cât mai mult pentru ca apoi să fie într-atât de nefericiți încât să aibă nevoie de ajutor ca să învețe să nu înnebunească."

***

"Am devenit superficiali, schingiuiți emoțional, confuzi și limitați în așa măsură încât confundăm valoarea cu portofelul îngrășat de bani, măsurăm integritatea după dotările mașinii din garaj, succesul îl cântărim în kilogramele de aur de la gât, numim calitatea după apartenența la un partid, credința o recunoaștem după numărul de cruci și icoane care atârnă de-un parbriz, curajul e totuna cu știința de a fura fără să fii prins, numim inteligență tupeul de a minți, îndrăzneala e definită de ostentația mârlănească a unui grătar încins în fața unei scări de bloc, bărbăția de violența cu care e bătută o femeie în parc, bunul-simț de frica sau nepăsarea cu care trecem pe lânga ea, civilizația se oprește la a nu scuipa semințe în capul unui vecin, bunul-gust e recunoscut după eticheta unui tricou sau după bonul de cumpărături dintr-un mall. Ne-am transformat de bunăvoie în bunuri de consum, carnea de tun a istoriei și am înlocuit cuvântul om cu  poza unei hălci de carne stricată, susceptibilă oricând de a fi aruncată. Am ajuns ușor de cumpărat atunci când nu am mai avut nimic de vândut. Ne încredințăm aspirațiile altora, ne amanetăm rațiunea pe nimic, ne dăm de pomană idealurile, votăm pentru o găleată goală, camuflată de un litru de ulei, un pumn de făină de proastă calitate, un desfăcător de bere și poza unui candidat despre care nu știm nimic. Doar că e frumos coafat și n-are dinți stricați. Alimentele se termină repede, desfăcătorul se rupe după a treia utilizare și găleata, decorată cu trei ințiale de partid, redevine goală la fel ca și mintea noastră ciuruită de nevoi prin care s-au scurs încet-încet idei, dorințe și păreri. Resemnați, folosim găleata ca să cărăm, împiedicat, târșâind papucii rupți, bătuți de vânt prin găurile din pulover, apa de la fântâna insalubră din sat și aplaudăm inepțiile unui nou mandat."

***

"Îmi lipsește organul echilibrului. Oscilez între beatitudine și disperare, mă balansez întruna între orgasm sublim și scârbă deplină. Mă învârt în loc ca un titirez beat și îmi răspândesc frustrarea până la pragul unei crize de nervi. Mă opresc aici pentru că încep să mă enervez.”

 

Răsfoiește

Opinii (0)

Spune-ţi opinia

Numele tău:
Opinia ta: Notă: Codul HTML este citit ca şi text!

Nota: Rău           Bun

Introduceţi codul din imagine: